Biserica ,,Sf. Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon"

Biserica cu hramul ,,Sf. Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon", asemeni ,,Sfintei Troiţe", a contribuit în cel mai direct mod la formarea, dezvoltarea şi păstrarea identităţii noastre naţionale. Credinţa şi ortodoxia erau adânc înrădăcinate în conştiinţa cernăţenilor, din timpuri îndepărtate. Dovada acestei afirmaţii o reprezintă obiceiurile tradiţionale străvechi păstrate cu sfiinţenie în acest colţ de ţară, monumentele funerare descoperite în cimitirele Cerneţiului, însemnările pe cărţile bisericeşti care încă se mai părtrează în colecţii muzeistice. Cum precizam în altă parte a lucrării, înaintea bisericilor pe care le moştenim acum au existat altele, din lemn, unele poate chiar în cătunele vetrei de azi a satului, urmele şi mărturiile despre acestea fiind însă sărace.
Biserica a jucat, nu mai încape îndoială, un rol determinant, atât în ce priveşte dezvoltarea culturală a populaţiei, cât şi în conservarea sentimentului naţional. În decursul a două secole, Cerneţiul, reşedinţă de judeţ fiind, a fost un focar de cultură unic în această parte a Ţării Româneşti.
Să nu uităm că primii preoţi din zonă sunt menţionaţi, în hrisovul emis de Vlad Călugărul la 27 ianuarie 1483, bisericile în care aceştia au slujit fiind ridicate pe ruinele unor vechi aşezări romane. Conform datelor istorice, după înfiinţarea Mitropoliei Severinului, în 1370, primul mitropolit fiind Antim Critopul, urmat de Atanasie (1382-1403), influenţa slujitorilor de altar a crescut considerabil, dar după distrugerea, în 1524, a Cetăţii Drubeta, de sultanul Soliman Magnificul, soarta Protopopiatului de Severin se schimbă. O vreme acesta se mută la Strehaia, unde se afla şi sediul Băniei, iar – începând cu jumătatea secolului al XVII-lea – reşedinţa se stabileşte la Cerneţi. Din păcate, de abia în 1810 avem primul protoiereu atestat documentar, acesta în persoana protopopului Gheorghe (despre care vom mai vorbi în alt loc al lucrării).
Este cunoscut şi acceptat de majoritatea istoricilor că venirea în stânga Dunării a lui Nicodim în jurul anilor 1369-1370 a amplificat şi reorganizat viaţa monahală în Ţara Românească (de numele lui fiind legate mănăstirile oltene Vodiţa, Crivelnic, Tismana şi Motru).
Cum bine sugera un istoric, domnitorilor vremii li se datorează înalţarea acestor sfinte lăcaşe.În ceea ce ne priveşte admitem supoziţia că temelia Bisericii ,,Sf.Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon" a fost pusă pe locul unei biserici din lemn care, la rândul ei a fost înălţată pe zidurile unui lăcaş de cult roman.Istoricul Dumitru Tudor în lucrarea Oltenia Romană (Bucureşti, 1968, p.226) semnalează faptul că aici s-a descoperit o piatră funerară cu următoarea inscripţie:
,,D(IS) M(ANIBUS)
VARIO MARONI
VIXIT ANNIS XLVI".
În traducere aceasta însemnând: ,,Zeilor Mani. Lui Varius Maro. A trăit 46 de ani..."
Nu întâmplător B.P. Haşdeu avea să scrie în lucrarea Negru Vodă că Nicodim ,,a fost mâna dreaptă a lui Vladislav Vodă (1364-1377) şi a lui Radu Negru (1377-1383), în privinţa organizării bisericeşti". Însuşi Mircea cel Bătrân îl va numi într-un hrisov din 23 noiembrie 1406 ,,părintele şi rugătorul domniei mele, popa Nicodim".
Pe teritoriul actualei Eparhi a Severinului şi Strehaiei au existat din aceea perioadă mult mai multe aşezăminte bisericeşti decât cunoaştem astăzi că ar fi fost.
Scrierile timpului le menţionează vag pe unele dintre ele, cu existenţă efemeră dispărute din cauză că erau construite din lemn şi direct pe pământ sau arse de turci şi tătari.
Cerneţiul a cunoscut o evidentă afirmare şi datorită şcolilor înfiinţate înainte de anul 1792.Într-un hrisov domnesc din 2 noiembrie 1792 este amintit, fără să i se precizeze numele, un dascăl plătit ,,de la buget". În alt hrisov (din 5 mai 1793) se arată că domnitorul Mihail Suţu a aşezat ,,o şcoală cu dascăli pentru învăţătură şi luminarea copiilor oraşului şi împrejurimilor, care sunt depărtaţi de şcoală, făcând şcolii un ajutor, în 2 noiembrie 1792, 20 scutelnici". La 22 iulie 1804 ,,pe locurile prăvăliei din Cerneţi", negustorul boerit Hagi Iordache Severineanul va înfiinţa o şcoală românească (tot din această perioadă dăinuind şi şcolile – grecească, tot în acest oraş, şi românească la Banoviţa). Două dintre acestea, în 1831, devin şcoli naţionale/publice, cea de-a treia, sub tutela Bisericii ,,Sf. Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon", continuă să activeze pe lângă lăcaşul de cult, ea pregătind pentru nevoile acesteia cântăreţi şi dascăli bisericeşti, lucru care îi va nemulţumi pe reprezentanţii Eforiei Şcoalelor.
Sunt cazuri în care preoţii din Cerneţi au participat la luptele sociale şi naţionale ale poporului (Revoluţia din 1821, Revoluţia din 1848, Războiul de Independenţă din 1877-1878, Răscoala din 1907, Primul Război Mondial – 1916-1918).
Dintre acestea se remarcă cei cunoscuţi şi necunoscuţi de la Biserica ,,Sf. Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon".

*

Către sfârşitul veacului al XVIII-lea începe construcţia sfântului lăcaş ,,purtând un îndoit hram al Sfântului Nicolae şi al Sfântului Spiridon", boieraşul Radu Pleşoianu, împreună cu verii săi Stoian şi Dimitrie Pleşoianu. Din lipsa resurselor financiare aceştia reuşesc să o zidească doar până la ferestrele de jos. După zece ani, aflăm dintr-o inscripţie, s-a cerut cu stăruinţă ajutorul lui Ioan Glogoveanu biv vel logofăt (fost ispravnic la Cerneţi) şi membru al divanului austriac, care o şi finalizează în timpul domniei lui Constantin Moruzi, la 30 septembrie 1794. Tot lui Ioan Glogoveanu i se datorează şi pictura în stil bizantin, tocmit ,,să-i facă sfinţii" fiind zugravul Gheorghe.
Biserica are formă de corabie, cu o ieşitură în stânga (această soluţie de scoatere a pronaosului şi naosului în lateral constituie o noutate pentru constructorii de azi), unde se află scările de urcat la clopote, (de precizat: primele clopote au fost coborâte din turlă de nemţi şi duse într-o direcţie necunoscută).
Pridvorul deschis, delimitat de o balustradă înaltă din cărămidă, are zece coloane cilindrice de zid, rotunde la bază şi pătrate la capete. Pe acestea din urmă se reazemă arcurile trilobate pe care se sprijină partea de sus a zidurilor pridvorului.
Faţadele bisericii sunt ornate cu panouri de formă dreptunghiulară în zona inferioară, iar în partea de sus cu forme arcuite. Un brâu în relief desparte cele două rânduri de ocniţe ale faţadei.
La apusul acesteia ocupând două panouri, apare, în partea de sus, icoana cu chipurile Sfinţilor Ierarhi Nicolae şi Spiridon.
Biserica are şase ferestre înguste în partea inferioară şi două în partea superioară.
Două turle octogonale cu ferestre înguste dispuse pe două rânduri suprapuse, sprijinite pe paturi de formă pătrată apar, una peste mijlocul clădirii, cealălaltă deasupra pridvorului. Acoperişurile turlelor este ascuţit, în pantă, împărţit în forme triunghiulare, în timp ce acoperişurile paturilor de susţinere şi celălalte sunt uşor înclinate.
În altar, pe boltă, este zugrăvită Maica Domnului între doi arhangheli şi doi prooroci, iar spre tâmplă Dumnezeul tatăl. În registrul inferior este ,,surprinsă" împărtăşirea Apostolilor cu Iisus în două ipostaze, împărţind pâinea şi vinul. În centru, sub un baldachin, o masă având deasupra ei crucea şi Evanghelia. Dedesubt se observă un rând de medalioane cu sfinţii ierarhi. Începând din colţul de nord, deasupra Proscomidiei, apare viziunea Sfântului Petru al Alexandriei. Urmează Sfinţii Haralambie, Grigore Decapolitul, Grigore Bogoslavul, Ion Zlataust. La sud de fereastră, sunt pictaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Spiridon, Atanasie, Chirile, Nicolae şi pentru prima dată în iconografia ortodoxă românească – în rândul ierarhilor, Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.
Pe dosul tâmplei de zid care desparte altarul de naos este înfăţişată jertfa lui Avraam, în două momente: plecarea spre locul jertfei şi consumarea jertfei în clipa apariţiei îngerului între conturul unor coline cu copaci şi pajişti.
În registrul de deasupra uşilor sunt redate scene cunoscute din Creaţia: animale, păsări, Adam şi Eva, unul de o parte şi altul de cealaltă parte a uşilor împărăteşti.Între uşi sunt zugrăviţi doi diaconi.
Tâmpla de zid, împodobită cu stucaturi, conţine motive ornamentale (frunze şi flori contorsionate), dispuse printre medalioanele care închid cinci prăznicare în partea inferioară şi şase în partea superioară. Lucru surprinzător, crucea răstignirii este executată în relief, din stuc. Dedesubtul crucii se află doi grifoni înaripaţi cu gurile deschise spre cele două molenii. Icoanele împărăteşti sunt pictate pe lemn, iar cea înfăţişând hramul Sfântului Nicolae şi Sfântul Spiridon, ferecată în plăci metalice. Sub icoana lui Iisus se desluşeşte o inscripţie cu următorul conţinut: ,,Aceste două sfinte icoane împărăteşti s-au făcut cu cheltuiala dumnealor Dumitrache A... şi soţia sa Dumitrana şi pruncul Ion, 865".
Uşile împărăteşti datează de la construcţia bisericii. În partea lor de jos apare pictată Buna Vestire, iar în partea de sus proorocii David şi Solomon. Îngerii zugrăviţi pe cele două uşi laterale îi înfăţişează pe arhanghelii Mihail, (în latura de nord, având deasupra chipul Maicii Domnului) şi Gavril (pe uşa din sud, cu chipul lui Iisus). Pe filactera Arhanghelului Gavriil, deosebim inscripţia, zugrăvită în negru: ,,Vedeţi pe Mihai cum este de înfricoşat. Moartea păcătosului cumplită va fi", iar filactera Arhanghelului Mihail, care ţine sabia ridicată: ,,Care va intra în biserică necurat, de această sabie va fi tăiat. 1853".
Pe uşa laterală de sud a altarului, la picioarele Arhanghelului Gavriil apare portretul unui preot şi această inscripţie: ,,În acest lăcaş ce să numeşte hramul Sf. Nicolae şi Sf. Spiridon sluji la cele sfinte şi preoţeşti rânduieli din leat 1797 Martie 21 Ion Eretu, deputat, protopop 1835", iar la picioarele Arhanghelului Mihail zugrăvit pe uşa din latura de nord este înfăţişată soţia protopopului, Ilina, ţinând în braţe o copilă – Maria.
De pe calota turlei, într-un medalion cu inscripţia de jur împrejur: ,,Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi", veghează chipul lui Iisus Pantocrator, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, cu mult aur pe fond de cer albastru, înstelat. Împrejur sunt redate/sugerate puterile sale în formă de cete îngereşti, serafimi şi heruvimi, şi trei roţi înaripate. În jurul celor zece ferestre, aşezate pe două rânduri de câte cinci, sunt zugrăviţi, sus: proorocii, jos: Apostolii. Sub ferestre sunt pictate un număr de zece medalioane cu chipuri de ierarhi. Sub cercul în relief al zidăriei turlei este zugrăvită liturghia îngerească, unde îngerii poartă trupul lui Iisus. Pe latura dinspre răsărit apare tot Iisus, de data aceasta în veşminte de arhiereu, săvârşind împărtăşirea. În cei patru pandantivi îi descoperim pe cei patru Evanghelişti păstrând simbolurile lor. De asemenea, pe cele patru feţe ale arcurilor de susţinere a turlei sunt zugrăvite medalioane cu chipuri de sfiinţi.
Arcul de deasupra tâmplei este împodobit cu chipul lui Iisus în medalion, susţinut de îngeri, închipuind înălţarea la cer a Mântuitorului. De o parte şi de alta sunt pictaţi Apostolii şi Maica Domnului. Dedesubt, cuprizând o porţiune din zidul de alături, se observă Buna Vestire, iar pe cea de sud – Naşterea Sfintei Fecioare.
Pe bolta pronaosului este redată Maica Domnului Platitera în medalion, purtând pe Iisus, acesta tot în medalion, zugrăvit pe cer albastru cu stele. În jurul medalionului central, înlăuntrul căruia este zugrăvit chipul Maicii Domnului, apar, urmând orânduiala, un număr de 12 medalioane mai mici, fiecare înfăţişând un chip de prooroc. Un brâu ornat cu frunze de stejar pe fond galben decorează bolta calotei, rezemată pe patru arcuri care se descarcă pe cei patru pereţi, în ai căror pandativi sunt zugrăviţi patru îngeri vestitori orientaţi către cele patru colţuri ale pământului, purtând toiagul călătorului şi globul pământesc. Pe faţa tuturor arcurilor sunt zugrăvite medalioane cu chipuri de sfiinţi, având între ele ornamente florale. Arcurile de sude şi nord cuprind câte patru chipuri de sfinţi zugrăviţi în picioare, iar în mijlocul fiecărui arc câte un heruvim.
Sub cele patru arcuri sunt zugrăvite scene indicând originea a patru mari sărbători ortodoxe: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi îngroparea lui, şi Înălţarea Sfintei Cruci.
Dedesubtul celor patru mari scene sunt amplasate alte zece medalioane cu chipuri de sfinţi: patru pe zidul de nord (cuvinciosul Ilarion, cuvinciosul Teodosie, Sfântul Eftimie, Sfântul Sava), patru pe cel de sud (Sfinţii Cuvincioşi: Asachie, Rasitenic, Ioachim, Atanasie), două pe zidul de apus (Pahonie şi un Sfânt al cărui nume nu se poate descifra). Între cei doi sfinţi de pe zidul de apus este reprezentat tabloul votiv cu biserica privită din exterior, despărţit în două zone prin brâie şi benzi colorate ca şi din latura de sus, dedesubt fiind redate numai ferestrele fără firidele dreptunghiulare care ornează panorama.
Ctitorii au fost pictaţi de o parte şi de alta a intrării. În sud îl identificăm pe pan Ioan Glogoveanu biv vel logofăt purtând o căciulă mare cu fundul roşu şi o dulamă îmblănită cu mâneca largă. De cealaltă parte, păniţa Maria Glogoveanca cu căciulă cu pană la mijloc, purtând o mantie cu mânecă scurtă, iar pe dedesupt o rochie de culoare deschisă cu guler scobit în formă de unghi spre piept, cu mânecă lungă împodobită cu flori şi dantelă în jurul încheieturii de la mâini.
Pe rândul lui Ioan Glogoveanu urmează, spre sud: pan Teodor vel şătrar (identificat de noi ca fiind Tudor Vladimirescu, deci susţinem ipoteza potrivit căreia acesta era copilul de flori al boierului) şi pan Nicolae, iar în spatele mamei, fiica. Asemeni tatălui, băieţii poartă căciuli mari cu fundul roşu. Culoarea dulamei lui Teodor este gălbuie, cea a lui Nicolae e de culoare deschisă, împodobită cu ornamente compuse din linii întortocheate; mâneca este lungă, gulerul lat, revărsat peste dulama îmblănită. Anteriul se sub dulamă este vărgat. Cingătoarea ce-i înfăşoară mijlocul este îngustă şi înflorată, atârnând într-o parte, lăsând a se vedea, prin deschizătura dulamei, o porţiune cu flori roşii, frunze şi crenguţe. În mâna dreaptă Nicolae ţine o cruce, semn al credinţei şi evlaviei ce o are faţă de Dumnezeu. Fiica ctitorilor, Stanca, poartă pe cap o căciuliţă roşie cu penaj. Este îmbrăcată cu o mantie, cu mâneca scurtă şi largă, iar pe dedesubt cu o rochie de culoare gălbuie, ornată cu flori, cu mâneca strâmtă, guler scrobit, în formă de unghi, încheiată în faţă printr-un galon ornat cu benzi şi puncte de culoare deschisă. Mijlocul îi este încins cu o cingătoare cu ornamente în zig-zag. În mâna dreaptă, ţinută în sus, are ridicată o floare cu coadă lungă.
În colţul de nord, purtând o dulamă cu mânecă strâmtă, cu guler răsfrânt peste marginile înguste ale acesteia, pe dedesubt un anteriu vărgat şi închis cu un brâu, apare pan Radu Pleşoianu. Pe zidul din nord este zugrăvită Păniţa Bălaşa, soţia lui, urmată de Ghiţă, fiul lor. Bălaşa este îmbrăca cu o haină cu mâneci scurte, sub care se observă o rochie vărgată cu mânecă strâmtă. Ghiţă este îmbrăcat cu o dulamă cu mânecă scurtă, cu guler lat de blană, iar dedesubt poartă un anteriu împodobit cu dungi galbene punctate cu negru pe margini. Pe acelaşi zid urmează pan Dimitrie Pleşoianu purtând o dulamă cu guler, anteriu vărgat şi cingătoare lată. Păniţă Maria, soţia lui, are peste coafură un cauc de forma unui fes. Este îmbrăcată cu dulamă şi o rochie vărgată. Urmează un bărbat cu capul gol, al cărui nume nu se mai poate distinge. Este urmat de Păniţă Ancuţa, cu un cauc, fără fişiu, dar cu o legătoare la gât. Este zugrăvită într-o mantie cu mâneci scurte, rochie înflorată, cu mânecă scurtă şi închisă în faţă cu nasturi pe care sunt stilizate flori.
Pan Stoian este îmbrăcat aproape la fel cu ceilalţi bărbaţi, poartă mâna stângă uşor adusă în faţă. Păniţa Păuna, cu capul acoperit cu un fişiu transparent, poartă o dulamă cu mâneci scurte şi rochie de culoare gălbuie, înflorată, cu mânecă strâmtă, încheiată în faţă cu nasturi. Este încinsă cu o cingătoare.
Pan Ştefan, poartă mantie roşcată cu guler lat şi anteriu vopsit cu alb, negru şi albastru deschis.
Păniţa Ilinca are pe cap o legătură mozaicată cu pietre colorate, dând impresia purtării unei căciuliţe; la gât are o salbă cu monede de aur, mantie pe umăr, rochie de culoare vişinie cu guler lat alb, adâncit în unghi, închisă în faţă cu nasturi mărunţi.
Păniţa Maria Calafeteanca este pictată cu capul acoperit.
Pe zidul de sud pictura nu este prea vizibilă, abia se mai pot distinge numerele celor zugrăviţi. Începând din colţul de sud este pictat Pan Pârvu ,,prim staroste, epitrop bisericii", îmbrăcat în costum vărgat. Este urmat de păniţa Petrea, având pe cap o căciuliţă cu moţ şi cu ciucure. Chipul episcopului Nectarie este aproape şters. Totuşi mai putem descifra inscripţia: ,,Nectarie, episcop, Răbnic". Putem desluşi cârja de un alb-sidef, împodobită cu ornamente în zig zag. În colţul de sud-vest identificăm portretul domnitorului Alexandru Constantin Moruzi, purtând căciulă fumurie şi o mantie cu guler lat de blană.
În glaful uşii, desupra, ieşind dintr-un curcubeu apare un şir de chipuri sub care s-a aşezat inscripţia: ,,Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu".
Pictura din pridvor s-a conservat mai bine decât în restul bisericii. În adâncimea calotei centrale este zugrăvit Iisus Emanoil. El este redat cu figura tânără, cu păr ondulat, binecuvântând cu ambele mâini în lanţuri. Pictura a fost realizată pe fond albastru, presărat cu stele albe. Apare îmbrăcat cu mantie roşcată şi tunică verde, cu mânecă largă, iar în jurul mijlocului are înfăşurată o centură lată roşcată. În jurul medalionului, pe o bandă albă închisă între altele două mai înguste de culoare roşie, este scris: ,,O Emanoil ia păcatele noastre".
În jurul acestui cerc astfel inscripţionat ies şapte colţuri de stea, pe un fond cenuşiu, presărat cu stele. Marginea calotei este decorată cu frunze de stejar pe fond galben, dispuse între două cercuri roşii cu dungi albe pe margini. În trei dintre cei patru pandantivi sunt zugrăvite, cuprinse fiind într-un medalion, trei simboluri: îngerul, leul şi boul. Pe feţele înguste ale arcurilor şi semicalotelor întâlnim mai multe medalioane cu chipuri de sfinţi, spaţiile dintre ele fiind umplute cu motive florale.
Registrul inferior cuprinde cinci subiecte din viaţa Sfântului Nicolae şi o parte din scena cu focul cel veşnic cu numele celor păcătoşi care se chinuiesc în văpăile focului.
În mijloc, desupra uşii, aflăm pisania, zugrăvită cu litere albe pe fond negru, încadrată de un chenar de culoare roşie, de două dungi albe şi una neagră şi închisă într-un dreptunghi lat, decorat pe un fond galben cu un motiv floral. Pisania ne dă informaţii preţioase asupra istoriei bisericii: ,,Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică ce se prăznuieşte hramul Sf. Nicolae şi Sf. Spiridon din temelie s-au început de dumnealui Radu Pleşoianu şi nedându-le mâna a mai lucra la biserică au rămas pustie, iar de la ferestre în sus i-au îndemnat dumnealui liv. vel logofăt Ioan Golgoveanu de au zidit şi au înfrumuseţat după cum se vede în zilele prea ănaltului I.Alexandru Constantin Moruzi voevod, cu blagostovia prea sfiinţiei sale iubitorului de Dzeu Kiru Nectarie Episcopu Rîmnicului şi s-au răvăşit la leat 1794 septembrie 30. Zugrav fiind dumnealui Gheorghe".
Cele două semicalote, împărţite în câte trei părţi, după subiectele zugrăvite, cuprind minunile Sfântului Nicolae, urmate în registrul pisaniei de alte cinci subiecte.
Subiectul central al semicalotei de sud este corabia cu pânze albe, plutind pe valuri, de pe puntea căreia Sfântul Nicolae, în veşminte arhiereşti, binecuvântează cu mâna dreaptă şi înalţă cu stânga sfânta Evanghelie spre cei trei călători care stau descoperiţi.
În semicalota de nord, scena centrală înfăţişează o închisoare cu ziduri şi turnuri, înăuntru căreia se zăresc trei întemniţaţi. Sfântul Nicolae, apare şi el, în veşminte de arhiereu, purtând un coş cu merinde deasupra zidului din care cei trei, cu mâinile întinse, primesc hrană.
În spaţiul semicercului de deasupra celor două coloane de la intrarea în pridvor este zugrăvită căderea din cer al lui Lucifer şi a slugilor lui. Conform canoanelor, în spaţiile de deasupra coloanelor pridvoarelor se zugrăvesc subiectele biblice referitoare la actul divin al creaţiei lumii şi a omului. La această biserică însă zugravul s-a rezumat numai la un număr restrâns de subiecte. Nu lipsesc cele referitoare la Adam şi Eva şi la cei doi fii ai lor – Abel şi Cain.
Într-un pomelnic al Bisericii ,,Sf. Nicolae" şi ,,Sf. Spiridon" din 1858 sunt menţionate numele locuitorilor oraşului Cerneţi ,,fost-au de moşie al Buzeştilor" care au contribuit la împrejmuirea cu zid a curţii bisericii.